Atelierul creat de oameni frumoși și conștienți

Cartea este rezultatul unui alt proiect marca Vorica Pârja, realizat în cadrul platformei „Acasă în România Frumoasă” – platformă dezvoltată în parteneriat între Academia noastră și Televiziunea Regională TL+ Maramureș. Proiectul s-a dezvoltat pe parcursul a 8 emisiuni de studio și a avut ca tematică povestea de viață, activitate și realizări comunitare ale unui om minunat – Mirela Gîț – care de peste 2 decenii ridică din rândul nostru oameni frumoși și luminoși care la rândul lor duc mai de parte în lume (pe cont propriu sau prin organizații pe care le creează ori unde activează), fiecare, partea lui de aport în crearea și oferirea binelui pentru alții.

Mirela Gîț este coach, trainer și speaker certificat și independent John Maxwell Team și astfel sprijină oameni și echipe să obțină performanța, concomitent cu împlinirea personală. Oferă programe de dezvoltare personală și antreprenorială cu sesiuni de grup și individuale, axate pe cunoașterea de sine și construirea încrederii în propria persoană, comunicare și relaționare, leadership personal și de echipă, strategie, vânzări, vorbit în public etc.

Și-a început cariera ca și cadru didactic, unde a activat 8 ani, acceptând și provocarea de a prelua o funcție de conducere a unei unități școlare la doar 23 de ani. Apoi a trecut în industria vânzărilor directe, activând peste 20 de ani în companii de profil, inclusiv în domeniul financiar și dezvoltând oameni și echipe de vânzări – performanța acestora fiind dovedită de numeroasele premii la nivel regional și național.

Fiind – mai întâi – un om dedicat creșterii oamenilor din jur și adăugării de valoare, cele mai mari realizări le consideră a fi succesele clienților săi, transformările pe care ei le produc în urma sesiunilor de dezvoltare în viețile lor, în echipele și afacerile lor, chiar și în comunitățile din care fac parte! Dorința de adăugare de valoare și misiunea pe care și-a asumat-o o determină să se implice și în proiectele de voluntariat sub egida John Maxwell Team – „Inițiativa Globală pentru Tineri” (anual), „Leadership pe timp de criză” (ce a debutat în 2020 – în contextul pandemiei), iar din 2021, „Schimbă-ți lumea!”(axat pe a transmite și practica valori sănătoase de leadership ce pot schimba nu doar vieți, ci și comunități, cu scopul de a forma o masă de facilitatori ai acestui proces, chiar din rândurile participanților la aceste sesiuni numite „mese transformaționale”).

Motto-ul după care Mirela își conduce viața și activitatea (și care ne face să ne mândrim și mai mult cu ea, cu faptul că este membră a Academiei noastre) provine de la un alt mare lider inspirațional al României – maestrul Nicolae Iorga: „Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.”

Pentru a vă înâlni cu Mirela și a beneficia de ceea ce poate ea să vă ofere vă invităm pe site-ul personal aici (https://mirelagit.johnmaxwellgroup.ro/)