Expertiză profesională

Roma antică obișnuia să își sărbătorească eroii prin organizarea de triumfuri și punerea de statui în piețele cetății, pentru ca astfel, și ceilalți deopotrivă să știe, să vrea și să poată să devină la fel. „Credința în eroi naște eroi” – era dictonul lor preferat.

Pagina aceasta ne aduce în prim plan unii dintre eroii cetății noastre actuale.

 

MIHAELA STOICA

 

“Deși avea doar 16 ani, Mihaela Stoica a luat contactul încă de când era doar o adolescentă cu mediul de afaceri. Chiar dacă nu era pe deplin pregătită, tatăl ei a îndemnat-o să se implice în afacerea pe care el o conducea – fabrica de mobilă Valber – iar mai târziu, să devină inginer pentru a avea cunoștințele necesare de a-i urma drumul. Nu au trecut mulți ani, iar familia a avut un vis, acela de a crea o casă de vacanță. Nu era vorba despre orice casă, ci despre una aflată chiar în inima naturii, înconjurată de toate frumusețiile pe care le poate oferi: munți, pădure și lac”.

Mihaela Stoica – Antreprenor Cabana Claris

Mihaela Stoica este antreprenor în serie, conducând două afaceri de succes încă de la o vârstă extrem de fragedă: Cabana Claris din stațiunea Crivaia și fabrica de mobilă Valber. Pentru că a simțit că poate mai mult de atât, Mihaela a devenit Ambasador EBW la Cluj-Napoca și s-a dezvoltat și mai mult pe plan personal și profesional, devenind trainer certificat și independent John Maxwell și trainer de vânzări SELLification. De asemenea este și psihoterapeut la Asociația de psihoterapie integrativă ACCPI. Este o persoană dinamică și dornică de a adăuga valoare în permanență persoanelor din jurul ei și spune de fiecare dată: „Fiecare dintre noi este programat să obțină succesul, performanța dar și pacea, liniștea dorită! Este nevoie doar de a ne depăși limitele, de a ieși din zona de confort și prin îndrumarea și mediul potrivit vom reuși să ne îndeplinim visele! Urmează-ți visele!”.

Mihaela Stoica – Manager, Trainer & Coach – Cabana Claris Crivaia