Acasa

Ce este Academia?

„Viaţa nu este o afacere personală. Orice poveste pe care ai trăit-o şi lecţiile pe care le-ai învăţat din ea, nu sunt cu adevărat utile decât dacă le împărtăşeşti cu semenii tăi.” (Dan Millman)

Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor este un centru de coeziune, conlucrare și promovare a celor mai înalte forțe creatoare și generatoare ale progresului în societatea noastră (oamenii de valoare), precum și de diseminare a valorilor românești, în context multicultural universal – toate acestea destinate reeducării întru valoare, demnitate, caracter și virtute, deopotrivă a societății umane ca întreg, precum și a fiecăruia dintre noi, ca persoane individuale. 

Principalul proiect al Academiei este reprezentat de ȘCOALA NAȚIONALĂ DE RENAȘTERE A VALORII ȘI VIRTUȚII ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ.

Aceasta este concomitent o școală liberă și deschisă, precum și o reuniune/ comuniune de valori, bazată pe dorința, conștiința și motivația personală a omului înțelept și cu caracter nobil, de a contribui prin resursele deținute (înțelepciune, cunoștințe, competențe, experiență, inovație, modele, bunuri, resurse financiare, implicare personală etc.) la îndreptarea/ iluminarea societății românești, la scoaterea ei din prăpastia (morală, existențială și comportamental-caracterială) în care se află acum și la modelarea întru virtute și valoare superioară a poporului român, în special a tinerei generații.

Este o școală a luminii cuvântului de învățătură (expertizei), a puterii modelatoare a faptelor (realizărilor proprii) și  influenței transformatoare a măiestriei personale (a modelului propriu de a fi, a trăi, a crea, deopotrivă eficient, valoric, moral și demn).

Academia Elitelor Modelelor și Valorilor este, totodată, o instituție comunitară, fondată de  Multicultural Business Institute în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare Umană și Comunitară, un proiect inspirat și susținut de întreaga rețea formată din sute de personalități și instituții/ organizații de high-life din jurul acestuia: mediul diplomatic (român și străin), mediul academic (universitar și de cercetare), mediul de afaceri (comunități de afaceri române și de investitori străini în România), mediul cultural, mediul administrativ-guvernamental, mediul comunitar (ong).


Cine sunt învățătorii?

Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor invită oamenii de valoare din societatea românească (deopotrivă români sau cetățeni ai altor state dornici să ajute) să ia parte la acest proces de vindecare și reeducare al poporului nostru, devenind totodată și autentici învățători, ghizi și lideri ai tinerei generații care conștientizând prăpastia în care au căzut părinții și bunicii lor, vor cu maximă urgență o altă cale, o cale corectă care să le garanteze că știu și că pot să păstreze mereu drumul bun ce duce spre piscuri de progres și dezvoltare, de bunăstare materială, împlinire socială, personală și spirituală.

Vechile structuri ale societății care au avut odinioară mandatul de a juca acest rol nu reușesc însă a-l mai îndeplini la standardul necesar. Nici Biserica, nici Școala, nici Justiția, nici politicul, guvernământul și administrația, demnitarii, instituțiile culturale sau alte structuri ale lumii noastre, căzute și ele pradă tumorii corupției, slăbirii virtuții și decadenței spre non-valoare. Alte structuri alternative ce au intervenit în alte epoci tulburi ale istoriei și au preluat rolul de călăuze ale maselor pe drumurile corecte – presa scrisă, platformele de audio-vizual, teatrul, opera, cinematografia – sunt ele însele măcinate de crize profunde și întunecare ale sensului valorilor și virtuților.

De aceea apelul Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor se adresează persoanelor și nu structurilor. Pretutindeni, în oricare dintre aceste segmente ale societății, uneori mai vizibil, dar de foarte multe ori discret, nenumărați oameni au contribuit și o fac în continuare, prin competențele, resursele și eforturile lor, la crearea de progres și bunăstare precum și la emanciparea celor din jur.

Dacă ne asociem eforturile, aducând pe aceeași platformă cât mai multe astfel de lumini călăuzitoare și puterea realizărilor lor, vom deveni o forță cu adevărat capabilă să ghideze România și cetățenii ei către soluțiile corecte, morale și înalt valorice necesare în orice domeniu (și în toate domeniile) vieții individuale și sociale, de la politică și administrație, la morală și legislație, la economie și cultură, la spiritualitate și familie, la felul cum fiecare dintre noi trebuie să reînvățăm ce înseamnă a trăi frumos, demn și liber, dar în armonie cu întregul mai mare din care facem parte, contribuind deopotrivă la binele nostru și al celor din jur, mereu ghidați de valori înalte (în faptă, în vorbă, în cuvânt și în simțire) și fiind în același timp co-creatori ai altor valori necesare progresului fiecăruia și tuturor.


Portofoliu

337 Membri ai Academiei

Membrii Academiei sunt personalități pe care le oferim ca modele, cu statut social, educație valorică și activitate comunitară remarcabile, cu diverse statute și poziții socio-profesionale: diplomați (consuli, ambasadori, reprezentanți ai României în foruri internaționale etc), politicieni și înalți funcționari publici, profesori (universitari și preuniversitari), oameni de știință, oameni de cultură, oameni de afaceri, generali și colonei de armată, antreprenori sociali și antreprenori economici, directori de instituții publice (culturale, educaționale, administrative), manageri de companii private, artizani și meșteri populari, activiști comunitari, din peste 35 de domenii de activitate: educație, medicină, inginerie, ecologie, teologie, psihologie și psihoterapie, sport, meșteșuguri, artizanat și tradiții populare, asistență socială, economie, diplomație și relații internaționale, armată, jurnalism și relații publice, teatru, litere, arte, televiziune și radio, nutriție și alimentație, spiritualitate, drept, administrație publică, științe politice, finanțe, management, marketing (economic și social), turism etc.

Majoritatea dintre ei sunt membri în instituții sau organizații profesionale/ culturale/ științifice/ educaționale de talie națională sau internațională, deținători de premii, onoruri, medalii, titluri sau alte forme de recunoaștere publică (națională și internațională) a meritelor proprii puse în slujba progresului valorilor, societății și omului.

În plus, fiecare dintre aceștia și-a dedicat viața și resursele proprii în slujba realizării (fondării și implementării) de proiecte, campanii, politici publice, organizații comunitare și instituții publice (naționale ori internaționale).

56 Proiecte complexe, marca AEMV

257 Emisiuni TV

504 Interviuri înregistrate (audio, video)

49 Emisiuni radio

112 Materiale de presă (articole, editoriale culturale)

19 Conferințe academice și culturale

48 de Manuale Comunitare (cu un total de peste 8000 pagini)

Manualele sunt destinate emancipării societății românești (în cadrul Școlii Naționale de Renaștere a Valorii și Virtuții în Societatea Românească) și au fost realizate prin contribuția directă a peste 280 dintre membrii Academiei și a 75 de instituții și organizații naționale și internaționale (publice sau private) din domeniile: academic (educație și cercetare), media, spiritual, comunitar, economic și de afaceri, medical, cultural-artistic, social, administrație și guvernământ, diplomație și relații internaționale etc. și cu suportul auxiliar al altor câteva zeci de instituții publice sau organizații private.

Cărțile cuprind învățături și modele practice de la lideri de schimbare pozitivă din jurul nostru (lista lor poate fi consultată pe site-ul nostru aici). Ele sunt publicate și distribuite către societate, prin mediile de maxim impact mai ales la generațiile tinere: bibliotecile comunitare și cele universitare din marile orașe (în format printat) precum și în format electronic (PDF) prin portalurile de carte online, prin site-ul nostru și prin internet (cărțile putând fi găsite și prin motoarele Google) – de unde se pot descărca, utiliza și multiplica sau distribui mai departe gratis către beneficiarii doritori.

 19 Parteneri Media

TVR Internațional; TL Plus Maramureș; Sud-Vest TV; Alba Carolina TV; iChannel; Apollonia TV; Tele Moldova Plus; Tele U Craiova; Radio Someș; Radio Renașterea; Doxologia.ro; 6 TV România; Bucuresti TV; 1TV Neamț; Mix TV; Radio Brașov; Itsy Bytsy; DC News; TVH 2.0 (fosta TVRM Educaţional).

 76 Instituții publice și private implicate

a) Organizații private și instituții publice implicate direct în proiecte

  1. Multicultural Business Institute
  2. Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă (New York, SUA)
  3. NTT DATA Romania
  4. Consulatul Regatului Țărilor de Jos la Cluj-Napoca
  5. Protopopiatul Ortodox Român de Huedin
  6. Institutul Delphy pentru Dezvoltare Umană și Comunitară (Cluj-Napoca)
  7. European Hypnosis Association
  8. Cenaclul literar „Mihai Eminescu” (New York, SUA)
  9. Elite Business Women (Europa, Asia)
  10. ASTRA – Despărțământul „Vasile Moga” (Sebeș)
  11. Tele U Craoiva (Televiziunea Universității din Craiova)
  12. AROLA – Association of Orthodox Ladies’ Auxiliary (SUA, Canada)
  13. Grupul Editorial ALL (București)
  14. Primăria Orașului Anina (Județul Caraș-Severin)
  15. Primăria Orașului Băile Herculane (Județul Caraș-Severin)
  16. Primăria Orașului Oravița (Județul Caraș-Severin)
  17. Primăria Comunei Dognecea (Județul Caraș-Severin)
  18. Primăria Comunei Sichevița (Județul Caraș-Severin)
  19. Televiziunea Regională „TL+ Maramureș” (Baia Mare)
  20. Televiziunea Regională „Sud-Vest TV” (Timișoara)
  21. Televiziunea Regională „Alba Carolina” (Alba Iulia)
  22. Televiziunea Regională „Tele Moldova Plus” (Iași)
  23. Apollonia TV (Iași)
  24. Radio Renașterea (Cluj-Napoca)
  25. Radio Someș (Bistrița)
  26. Doxologia.ro – Portal Spiritual Ortodox (Iași)
  27. iChannel TV
  28. TVH 2.0 (fosta TVRM Educaţional),
  29. Medicina TV
  30. 6 TV România
  31. Bucuresti TV
  32. 1TV Neamț
  33. Mix TV
  34. Radio Brașov
  35. Itsy Bytsy
  36. DC News
  37. Cabinet de avocatură Diana Vana (Cluj-Napoca)
  38. M&M Tax Expert (Cluj-Napoca)
  39. Cabinet de avocatură & insolvență Marius Brănici (Iași)
  40. Societatea civilă de avocatură „Doina Stupariu și asociații” (Iași)
  41. Cabinet de Psihologie Ela Balaj (Baia Mare)
  42. Cabinet de psihologie Natalia Chiș (Baia Mare)
  43. Cabinet de psihologie Cecilia Ardusătan (Baia Mare)
  44. Cabinet de psihologie Mădălina Palfi (Baia Mare)
  45. Cabinet de psihologie Angela Koloszvari (Baia Mare)
  46. Peditel 1791 (Cluj-Napoca)
  47. Fundația „Părinți din România” (Cluj-Napoca)
  48. Editura Napoca Star (Cluj-Napoca)
  49. Editura Limes (Cluj-Napoca)
  50. Editura Ecou Transilvan (Cluj-Napoca)
  51. Editura Colorama (Cluj-Napoca)
  52. Roxer Print (Cluj-Napoca)
  53. Academia Alfa (Brașov)
  54. Telios Care Romania (București)
  55. Reijers Consulting LTD (Olanda)
  56. Trifolia (Baia Mare)

b) Organizații private și instituții publice auxiliare implicate în proiecte

  1. Ordinul Iezuit din România
  2. Statul Vatican
  3. Episcopia Ortodoxă Română din Canada
  4. Academia Oamenilor de Știință din România (filiala SUA)
  5. Mitropolia Ortodoxă Română a Celor Două Americi
  6. Consiliul Județean Alba
  7. Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
  8. Centrul de Cultură „Augustin Bena” (Alba Iulia)
  9. Uniunea Scriitorilor din România (filiala Alba-Hunedoara)
  10. Centrul Naţional de Restaurare şi Conservare a Cărţii Vechi
  11. Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia
  12. Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” (Alba Iulia)
  13. Centrul de Resurse „Academia Doamnelor” (Alba Iulia)
  14. Biblioteca Județeană „Octavian Goga” (Cluj-Napoca)
  15. Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” (Cluj-Napoca)
  16. Fundația „Hope and Homes for Children” (Europa de Est)
  17. Asociația ASSOC (Baia Mare)
  18. Asociația Ecologic (Baia Mare)
  19. Centrului Școlar de Educație Incluzivă (Vișeul de Sus, Maramureș)
  20. Asociația„Contact Cultural” (Baia Mare)

250 + Parteneri care ne susțin

42 Instituții academice

56 Organizații de afaceri

12 Organizații comunitare

15 Organizații culturale

Peste 150 de Sponsori