Cartea este rezultatul unui proiect de suflet, realizat de Pr. Dr. Maxim-Iuliu Morariu, membru al Academiei noastre, ce reprezintă încununarea unei pasiuni și a unor ani buni de studii/ cercetări pe tema vieții și activității Protoiereului Grigore Pletosu și este dedicată împlinirii a 175 de ani de la nașterea sa.
Așa cum recunoaște Diacon drd. Alexandru Lazăr , în prefața volumului, avem nevoie de modele la care să ne raportăm conduita și atitudinea de conștiință pentru a fi siguri că pășim mereu pe calea cea bună în viață: „În introducerea tratatului său de Istorie a creștinismului, Justo L. Gonzalez invocă imaginea metaforică a unei piramide umane imense în care fiecare generație umană stă pe umerii predecesorilor săi. Pornind de la această imagine deducem că fiecare om este dator să cunoască originea sa, înaintașii săi, de unde vine și înspre ce se îndreaptă. Doar cunoscând și asumând trecutul putem înțelege prezentul și legătura cauzală cu ceea ce îl precede”
Referitor la conținutul proiectului, regăsit ulterior în cuprinsul cărții, Pr. Dr. Morariu ne spune că: < am antologizat aici o parte dintre studiile și articolele pe care le-am dedicat, în decursul anilor celui care a fost primul critic literar al poetului George Coșbuc, mentorul întâiului Patriarh, Miron Cristea, dar și cel care a reușit să creeze la Năsăud un nucleu cultural și românesc ortodox puternic. Cititorii vor descoperi aspecte care definesc viziunea sa cu privire la misiunea creștină, modul în care a contribuit la înființarea Revistei Teologice, concepția sa cu privire la ierarhul Andrei Șaguna, contribuția sa și a soției sale la edificarea Catedralei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, dar și multe alte lucruri interesante. Am socotit, de asemenea, potrivit, să acompaniez demersul cu câteva texte inedite, culese în timpul procesului de documentare realizat cu scopul întocmirii tezei de licență în teologie ortodoxă din anul 2014. >
< Scriitor consacrat (ne spune în continuare Diacon Drd. Alexnadru Lazăr), autor a peste 45 de volume de teologie, istorie și literatură și peste 350 de studii și articole științifice, bunul meu prieten, părintele dr. Maxim Morariu, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, QC, și exarhul mănăstirilor din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, ne semnalează, prin ultima sa apariție editorială, nu doar simple înșiruiri de date istorice din viața unui important preot bistrițean, ci ne oferă și sentimentul că dacă facem fapte vrednice de urmat, „stăruind în cele cuviincioase” (Isaia 32, 8), numele nostru va dăinui nu doar în inimile celor dragi, ci și în sufletele responsabile dornice de cunoaștere, de repere, de Împărăție. >
Cartea poate fi descărcată (gratuit) de pe link-ul de mai jos:
Carte + copertă – Grigore Pletosu _ Maxim Morariu
Echipa Academiei adresează calde mulțumiri sponsorului proiectului – Grupul Editorial ALL – precum și colectivului Editurii Napoca Star, în frunte cu domnul director Dinu Ureche-Niculai, pentru tot sprijinul acordat.