Viața ca un teatru

Viața ca un teatru

Proiectul a fost realizat sub conducerea doamnei Mirela Dișa, în baza parteneriatului dintre Academie și televiziunea Tele U Craiova, (Televiziunea Universității din Craiova) cu participarea a 9 personalități remarcabile din mediul cultural-artistic și universitar românesc, adevărați  purtătorilor de lumină invitați să ne vorbească nouă, tuturor, despre drumul care urcă spre înălțimi, despre modele de valori, caracter, existență, activitate, demne de urmat de către generațiile tinere, despre cum să ne regăsim și dezvoltăm fiecare propria identitate și cale în viață, dar în același timp să învățăm a trăi frumos, în armonie, comuniune și împărtășire cu toți ceilalți membri ai comunității, precum și cu dragoste, respect și grijă față de natura înconjurătoare.

  1. Ofelia Popii – actriță a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu și totodată una dintre cele mai bune actrițe din țară. Cadru didactic universitar asociat. Absolventă a Facultății de Teatru din Cluj-Napoca (din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”), câștigătoare, până în prezent, a  3 premii Uniter și un Gopo.
  2. Geo Dinescu – actor păpușar, absolventă a Universității „I.L. Caragiale” în București
  3. Sergiu Corbu – interpret, compozitor, antreprenor cultural
  4. Dragoș Măceșanu – actor la Teatrul Național din Craiova
  5. Vlad Drăgulescu – director artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova
  6. Andrei Voica – sportiv, chef, antreprenor, filantrop.
  7. Adina Constantinescu – designer vestimentar, antreprenor.
  8. Michelle Pătran – farmacist, interpret, compozitor, profesor, antreprenor cultural.
  9. Minela Popa – make-up artist la Teatrul Național din Craiova, cadru didactic universitar asociat. Câștigătoare a Medaliei de merit de la Președinția României, și respectiv a Premiului Uniter.

Teleuniversitatea Craiova este un post de televiziune local care aparține Universității din Craiova. Teleuniversitatea Craiova a început să emită din data de 23 ianuarie 1996, și este unul dintre primele posturi locale apărute în peisajul media al regiunii Oltenia și singurul care și-a păstrat neschimbată identitatea până în prezent. În plus față de instituțiile media locale, postul de televiziune

Teleuniversitatea Craiova beneficiază de suportul și certificarea dată de o instituție de prestigiu cum este Universitatea din Craiova. Acest lucru asigură garanția unor programe de calitate, independente, în conformitate cu codul deontologic al profesiei de jurnalist. Grila de programe a postului de televiziune Teleuniversitatea Craiova cuprinde emisiuni informative din diferite domenii, programe educative, știri precum și programe culturale, religioase sau de divertisment. Ca o componentă a Universității din Craiova, postul de televiziune Teleuniversitatea Craiova are un rol educativ, atât pentru publicul larg prin programele produse și difuzate, precum și prin dezvoltarea unei infrastructuri de practică pentru studenții Universității din Craiova.

Proiectul s-a finalizat cu volumul intitulat: „Destine pe scena vieții” care poate fi citit, descărcat și împărtășit/distribuit (gratuit) către orice membru al comunității, de pe site-ul nostru, în format electornic, sau poate fi consultat (în format tipărit) în bibliotecile universitare și județene din marile orașe ale țării.

Echipa mulțumește partenerilor noștri care au susținut financiar realizarea proiectului: dlui Dr. Daniel Metz și companiei NTT DATA Romania, sponsori principali ai Academiei Elitelor Modelelor și Valorilor, promotori ai emancipării sociale și redresării morale a societății românești, susținători ai mediului educațional și științific precum și activităților profesioniștilor din aceste domenii, puse în slujba dezvoltării comunitare.

Mulțumim de asemenea Editurii Napoca Star și domnului director Dinu Ureche, care, așa cum spune și motto-ul editurii, din dragoste pentru carte ne-au fost alături dimp de 6 ani sprijinind peste 140 de programe editoriale ale noastre, toate vizând promovarea valorilor românești, deopotrivă a tinerilor și a adulților care pot constitui modele de urmat prin contribuțiile lor la progresul științei, culturii și vieții sociale.