Pașaport cultural
Proiectul a fost realizat sub conducerea doamnei Daniela Floroian (membră a Academiei), în baza parteneriatului dintre Academie și televiziunea Alba-Carolina TV, cu participarea a 6 personalități de talie națională și internațională, care au făcut cinste României și valorilor noastre pe diverse meridiane ale lumii, în domenii precum: educație, știință, cultură, sport, artă, promovarea imaginii și valorilor naționale, conservarea și transmiterea patrimoniului cultural etc.
1. Valer Cerbu – directorul Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, instituție etalon de învățământ fiind clasată între primele zece din România.
2. Ioan Chiciudean – directorul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, doctor în muzică, tenor, personalitate muzicală care a cântat pe mari scene din țară și străinătate.
3. Mircea Frențiu – medic, inventator, publicist, scriitor, realizatorul emisiunii „Medicina de la A la Z” (Televiziunea Alba Carolina, din Alba Iulia), deținător al multor premii, decorații, medalii și titluri obținute prin performanțe deosebite într-o multitudine de domenii.
4. Avram Iancu – deținător al mai multor recorduri mondiale: Primul român care a traversat apele Canalului Mânecii. Primul român care a traversat Lacul Snagov, fără costum de protecție, în 7 h 54 minute. Primul român care realizează un maraton acvatic pe Dunăre, în lungime de 45 de kilometri, între Gropeni-Brăila Galați. 30.08.2016 – Finalizarea traversării înot a Canalului Mânecii, fără costum de neopren, sub directa aprobare, supraveghere a Channel Swimming Association, după o luptă infernală. 62 de km parcursi în 17 h si 54 min. Parcurgerea întregului curs al Dunării, de la izvoare la vărsare, 2860 km, în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile, în perioada 20 iunie – 16 septembrie 2017. Parcurgerea înot a Mării Negre, de la Sulina la Istanbul, fără costum de neopren, în 60 de zile. Locul 3 la una dintre cele mai grele curse de alergare din lume, 6633 Arctic Ultra (2019) ducând drapelul României până la capătul lumii.
5. Florin Poenariu – pictor iconar, ultimul descendent al celebrei familii de iconari care au înființat școala de zugravi de la Laz, familia Poenariu. Florin Poenariu duce mai departe acest vestit meșteșug fiind declarat în anul 2020 Tezaur Uman Viu al Umanității, prin celebrul proiect al UNESCO intitulat „Tezaure Umane Vii – păstrători și transmițători de valori culturale tradiționale”.
6. Eduard Schneider – absolvent de studii superioare în Franța, s-a întors la Sebeș în 1996 unde a fondat Schneider Productions, firmă emblematică în producții media începând cu clipuri muzicale și până la reclame comerciale. A produs și orchestrat peste 60 de albume muzicale pentru artiști de renume din țară și străinătate și pentru majoritatea caselor de discuri din România, apoi s-a axat pe producții vizuale precum videoclipuri muzicale, prezentări corporate, spoturi publicitare, teste de echipamente, filme documentare și a coprodus filme de lung metraj. Din 2010 a devenit ambasador de marcă pentru branduri precum Carl Zeiss, Letus Corporation, F&V și Vibesta. A derulat proiecte media în SUA, Austria, Germania, Grecia, Franța, Moldova, Polonia, Ucraina, Spania, Ungaria, Turcia, Qatar, Thailanda.
Alba Carolina TV este televiziunea regională a Ardealului istoric, emițând deopotrivă online cât și în rețelele de cabu, cu acoperire în zona urbană și rurală pe întreg teritoriul următoarelor județe: Alba, Cluj, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Proiectul s-a finalizat cu volumul intitulat: „Excelență și valoare – 12 dialoguri cu personalități de excepție din România” care poate fi citit, descărcat și împărtășit/distribuit (gratuit) către orice membru al comunității, de pe site-ul nostru de aici, în format electornic, sau poate fi consultat (în format tipărit) în bibliotecile universitare și județene din marile orașe ale țării.
Echipa mulțumește partenerilor noștri care au susținut financiar realizarea proiectului: dlui Dr.Daniel Metz și companiei NTT DATA Romania, sponsori principali ai Academiei Elitelor Modelelor și Valorilor, promotori ai emancipării sociale și redresării morale a societății românești, susținători ai mediului educațional și științific precum și activităților profesioniștilor din aceste domenii, puse în slujba dezvoltării comunitare.
Mulțumim de asemenea Editurii Napoca Star și domnului director Dinu Ureche, care, așa cum spune și motto-ul editurii, din dragoste pentru carte ne-au fost alături dimp de 6 ani sprijinind peste 140 de programe editoriale ale noastre, toate vizând promovarea valorilor românești, deopotrivă a tinerilor și a adulților care pot constitui modele de urmat prin contribuțiile lor la progresul științei, culturii și vieții sociale.