Omul virtuos – o carte de învățătură pentru comunitate

Proiectul este încununarea unei frumoase colaborări cu doamna Viorica Pârja, jurnalist de excepție, scriitor, activist pentru educație, valori și schimbare în bine a lumii noastre, călător pe mapamond și acum contributor la renașterea virtuții în cetatea românească. Prin vocea, faptele, poveștile de viață și destin ale domniei sale, Viorica Pârja ne dovedește că acolo unde există o voință se creează și o cale, iar că dacă ne propunem cu adevărat, viitorul poate fi frumos și luminos pentru noi, pentru fiecare, individual, dar și pentru toți deopotrivă.

Învățând din lecțiile amare ale trecutului (deopotrivă cel din ultimii 30 de ani, dar și trecutul la scară mai largă, istorică), dar totodată cu ochii ațintiți la făcliile călăuzitoare ale unor suflete nobile, fie ele de mari lideri pe care poporul nostru i-a avut de-a lungul vremii, precum și alții mai puțin consemnați de istorie, dar care strălucesc zi de zi printre noi, urmând chemarea, imboldul, sfaturile și modelele lor, fiecare putem să devenim un diamant prețios, iar împreună să construim coliere de comunități durabile, prospere și fericite.

Vă invităm să vă bucurați de aceste nestemate citind opera „Cuvântul, ziaristul și lumea: lecții învățate, lecții de învățat” pe care o puteți descărca de pe site-ul nostru aici, împrumuta din bibliotecile publice (universitare și comunitare) sau downloada gratuit de pe internet din diverse medii de împărtășire de valori scrise.