Volumul este rezultatul unui proiect editorial privind promovarea valorilor românești,
realizat sub patronajul Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor, în colaborare cu Institutul Român de Teologie și Spiritualitate
Ortodoxă din New York , cu sprijinul următoarelor
instituții academice și culturale: Multicultural Business Institute , Institutului pentru Dezvoltare Umană și Comunitară , Platforma Națională „Valori Românești” .
Părintele profesor Theodor Damian este o mare personalitate a lumii academice, culturale și spirituale din Diaspora românească occidentală, dar și din țară. Profesor emeritus la Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Educaţie, Metropolitan College of New York; Preşedintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar „Mihai Eminescu” din New York, Paroh al Bisericii Ortodoxe Române „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel”; Director al revistei de cultură şi spiritualitate română „Lumină Lină. Gracious Light” (New York, publicată în regim bilingv română-engleză), director al revistelor „Symposium” şi „Romanian Medievalia” (New York); Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; scriitor, ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru în peste 20 de colegii de redacţie de reviste literare şi academice din România şi SUA, precum şi în numeroase asociaţii naţionale (România, SUA) şi internaţionale. De asemenea, părintele Damian este și membru în Academia Elitelor, Modelelor și Valorilor , precum și membru al Uniunii Scriitorilor (filiala Iași).
Autor a peste 48 de cărți (din domeniile: spiritual, educațional, literar, științific), aproape 1000 de studii, eseuri, recenzii, articole în cărți, ziare și reviste academice și literare de prestigiu din România și din străinătate. A participat și prezentat comunicări științifice la peste 100 de congrese internaționale din SUA, Finlanda, România, Cipru, Turcia, Portugalia, Japonia, Malta, Polonia, Grecia ș.a., organizând și prezidând peste 70 dintre ele.
Printre numeroasele premii şi distincţii pe care le-a primit de-a lungul anilor, el a fost onorat în 2002 cu titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani; în 2016 cu titlul Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Bioterra, Bucureşti; în 2017 cu premiul Queens Ambassador Awards oferit de Times Ledger Newspapers; în 2018 cu ordinul Donum Sacrum Unitatis din partea Î.P.S. Arhiepiscop Irineu Pop de la Alba Iulia și cu medalia „100 pentru centenar” conferită în 2018 de către Guvernul României. În anul 2021 a primit din partea P.F. Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit”.
Volumul a apărut la Editura Eikon (București, 2022) și poate fi consultat în toate marile biblioteci universitare și județene din țară (în varianta print) și descărcat gratuit de pe link-ul de mai jos, în varianta PDF.