SPECTACOLUL INTELIGENȚEI UMANE

SPECTACOLUL INTELIGENȚEI UMANE

Cartea este rezultatul celui de-al 6-lea proiect realizat în cadrul Platformei „Acasă în România frumoasă”, care a fost manageriat, așa cum ne-am obișnuit deja, de doamna Viorica Pârja și realizat în parteneriat între Academie și Televiziunea Plus Tv Maramureș .

Așa cum recunoaște chiar domnia sa în prefața volumului: „… oameni și profesioniști unul și unul! De fapt, așa am spus despre fiecare invitat cu care am stat de vorbă la „Întrebări și Provocări”. Destine mereu în căutarea a ceva ce definește OMUL și rostul lui. De această dată, 16 tipologii, 16 caractere, 16 biografii, unele conturate, la apogeu, altele în devenire, un zbor îndrăzneț spre visuri, la unii împlinite, la alții, sigur, vor deveni realitate. Pentru că există mintea, știința, curiozitatea, perseverența, tenacitatea, imaginația, credința, oportunitățile care apar. Și  curajul de a-ți întinde aripile, de ați proba menirea personală, profesională, socială sau spirituală.

Dialoguri în care am descoperit adevărate  comori. Și credința că valorile sunt oamenii. Oameni cu idei, cu știință, cu creativitate, cu idealuri frumoase, care le-au permis deschiderea spre lume. Iar în lumea mediocrității de astăzi, oameni precum interlocutorii mei trebuie să fie ascultați și cunoscuți. În lumea civilizată, elitele sunt parte integrantă a națiunii și acceptate ca fiind cele care creionează destinul național. Nu știm să ne apreciem valorile și nu știm să valorificăm potențialul lor creativ, lăsăm să se răsfire prin lume tinerii, iar ideile și știința unora sunt valorificate mai mult dincolo de granițele României.”

Viața are provocările ei. Multe și în rândurile acestei cărți. Nici nu vă imaginați sfiala academicianului Maria Magdalena Zaharescu, obișnuită mai mult cu munca de cercetare decât cu lumina reflectoarelor, sau modestia profesorului Ion Petreuș, deschizător și făuritor de școală academică, dar care intra pentru prima dată într-un studio de televiziune. Iar pe de altă parte, dezinvoltura unui copil deștept, precum Mihnea Tuș, în stare să poarte un dialog despre istorie, religie, fizică sau geografie.

Nu există formule miraculoase pentru succes, ci muncă, pasiune, dăruire. Competiția e mereu cu tine, în profesie trebuie să dăruiești din tine, pentru a putea împlini satisfacția personală și aprecierea socială. Toate visele se pot îndeplini dacă ai curajul să le urmezi. Și să acționezi. Să vezi oportunitățile.

Spectacolul inteligenței umane înseamnă, totodată, nevoia de a privi în urmă, dar și îndrăzneala de a intui lumea de mâine. Și inteligența de a-i reda frumusețea, prin  știință, muzică, arhitectură, cuvânt sau culoare. Lumea e diversă, e nespus de frumoasă, viața e unică, iar dacă știi cum s-o trăiești îți aduce bucurii în fiecare dintre etapele ei.”

Cartea poate fi descărcată în format electronic (gratuit) de pe link-ul de mai jos:

Carte – Spectacolul inteligenței umane _ Viorica Pârja

Calde mulțumiri adresăm  Editurii Napoca Star din Cluj-Napoca, dlui Dinu Ureche fondatorul și directorul acesteia (care ne-au fost alături în ultimii 8 ani la peste 200 astfel de proiecte) precum tuturor participanților la proiect, cu deosebire următorilor invitați speciali:

Acad. Maria-Magdalena Zaharescu

Membru titular al Academiei Române. Născută în Cluj, dar cu legături în Maramureş. Copil unic la părinţi, elev și student cu diplome de merit. Cercetător aplicat mulți ani şi din anul 2001, unul dintre  academicienii României. A cochetat cu arhitectura şi cu arheologia, dar a studiat chimia. Termină Facultatea de Chimie a Universității “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu diplomă de merit, în 1959, împreună cu alţi doi colegi, viitori membri ai Academiei Române: prof. Ionel Haiduc și prof. Ioan Silberg.

Obține titlul de doctor în chimie la Institutul de chimie din Cluj, în 1971. A condus la rândul ei peste 30 de doctoranzi. Cu stagii de specializare în Danemarca, Polonia, Suedia, Franţa, Marea Britanie, SUA, Japonia… A abordat domenii în premieră în România, precum metoda sol-gel, pentru obținerea compușilor oxidici prin metode chimice în soluţie. Este autoare a peste 440 de studii și lucrări științifice, din care 331 publicate în reviste cu factor de impact și 130 în volumele unor conferințe naționale și internaționale. 5 brevete de invenție și 3 procese tehnologice omologate.

Membră în diverse societăți științifice. Ca o recunoaștere a pregătirii sale profesionale, cooptată evaluator al programelor naționale şi al unor granturi internaționale. Membru în colegiile de redacție a diverselor publicații din ţară şi din străinătate. A fost aleasă în Comitetele de organizare și Comitetele științifice a nume-roase Conferințe, precum și în conducerea a numeroase echipe de proiect.

A fost decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler și Ordinul Meritul Științific. Profilul știinţific a fost inclus în volumele: “Who is who in Thermal Analysis and Calorimetry, 2014 (Ed. Springer)” și “Successful Women in Science and Engi-neering Ceramics and Glass: Inspirational Profiles”, 2016 (Ed. Wiley).

Prof. dr. ing. Ștefan Marinca

O minte strălucită, un scormonitor de idei, unul dintre cei mai prolifici, internațional, inventatori români. Născut în Budeşti, Maramureş. A colindat lumea întreagă prin ideile sale. Se poate lăuda cu enorm de multe brevete de invenţii, naţionale, dar mai ales internaţionale. Este fondatorul Filialei Maramureş a Societăţii Inventatorilor Români şi preşedintele Societății Inginerilor Elec-troniști de Circuite Integrate, România, parte a Institutului Ingineriei Electrice și Electronice din SUA, cea mai mare organizație profe-sională din lume.

A cercetat şi a inventat mult peste graniţele României. Are de două ori mai multe brevete de invenţii în SUA, faţă de câte are în România! Premiat la Competiția inovatorilor de la Boston. A înţeles foarte repede cum se mişcă lumea, a cercetat, a crezut şi a înfăptuit. Acasă, la domnia sa, pereţii sunt plini de brevetele, diplomele, premiile obţinute de-a lungul vremii, cu trudă, cu pricepere, cu tenacitate. Făcând un top al celor mai importante invenţii: computerul, bomba atomică, internetul, avionul, telefonul mobil, inima artificială, panourile solare, roboţii, laserul, omul de ştiinţă Ştefan Marinca spune că cea mai importantă invenţie este tranzistorul, de la el plecând toate celelalte.

Este președintele Conferinței internaționale AVIC 2023, organizată de SSCS România și Societatea Inginerilor Electroniști din Japonia. I-a adus la Baia Mare pe Barrie Gilbert, iar mai nou pe Tom O’dwyer, director la Analog Devices, leader mondial în microelectronica de precizie. Le vorbește oamenilor despre valoarea siliciului, care, deşi se pare că nisipul nu are valoare, are inteligenţă.

Își dorește o secție de microelectronică la Centrul Universitar Nord, din Baia Mare. Şi îndeamnă, tinerii mai ales, să încerce să INVENTEZE O NEVOIE!

Prof. univ. dr. Ion Petreuş

S-a născut în localitatea Șieu, Maramureș. Profesor de minera-logie și cristalografie, Universitatea“ Al. I. Cuza” Iași. 14 cărți și cursuri universitare, publicate la edituri de prestigiu. 200 de articole de specialitate, publicate în țară și străinătate. Autorul teoriei științifice “The Divided Structure of Crystals”, cunoscută ca “modelul Petreuș”, publicată în revista cea mai prestigioasă din domeniu – “American Mineralogist”, din SUA.

Creator de şcoală superioară românească, înființând prima facultate de Știința și Ingineria Materialelor din România, la Uni-versitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Iași, unde a și fost decan. Membru fondator al primei Facultăți de Bioinginerie Medicală din România, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Premiul Academiei Române, pentru monografia Pirita sedimentară, publicată de Editura Academiei Române. Conducător de doctorate în domeniul Știința Materialelor.

Membru al unor asociații profesionale și societăți științifice din țară și din străinătate. A scris primele cărţi din România consacrate biomaterialelor medicale, iar împreună cu fiul său, dr.Tudor Petreuș, un cercetător de excepție, cartea Biomineralogie geologică și medi-cală, o carte singulară în lume, prin abordare, apărută la Editura Academiei Române, în 2023. De la compoziţia fizică şi structura internă şi externă a Pământului, la biomineralogie şi biomedicină, drumul e lung şi are o dinamică extraordinară. Iar profesorul Ion Petreuș e convins că pietrele munților și pietrele de la rinichi au în comun structura lor mineralogică, iar lumea cristalelor este plină de minuni și posibilități. Geologia are multe intersecţii cu biologia, punând faţă în faţă cristalele geologice și cristalele biologice.

Conf. univ. dr. Marinel Kovacs

Eveniment peste ani! Prezentarea profesorului Ion Petreuș, la lansarea de la Baia Mare a cărții “Biomineralogie geologică și medicală”, dar și în emisiune, a fost făcută de studentul său preferat, din urmă cu aproape 50 de ani, Marinel Kovacs. Născut în Dej. Geologul cu recunoaștere internațională de astăzi este absolventul specializării Geologie, din cadrul Universității “Al. I. Cuza”, din Iași. Pasiunea pentru cercetare i-a fost insuflată din anii terminali ai studenției de cel care i-a și coordonat lucrarea de diplomă, profesorul Ion Petreuș.

Și-a dedicat întreaga carieră cercetării zonei vulcanice Baia Mare (Munții Oaș-Gutâi). 25 de ani ca geolog şi geolog şef la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Maramureș au fost urmați de alți 17 ani de carieră universitară, la CUNB, Baia Mare. Doctorat în Petrologie, Universitatea Bucureşti, sub coordonarea academicianului Dan Rădulescu. Autor a 4 cărți de geologie.

A publicat 158 de articole științifice, dintre care 77 în străinătate, în reviste de largă circulaţie internaţională şi volume ale unor manifestări ştiinţifice. A susţinut lucrări ştiinţifice la peste 20 de congrese în străinătate: 8 congrese mondiale de geologie, mineralogie și vulcanologie (Australia, Austria, Cehia, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, SUA, Ungaria). A susținut lucrări științifice la toate cele 6 congrese ale Asociației Carpato-Balcanice de Geologie, începând cu anul 2002. Numeroase colaborări cu specialişti de la institute de cercetare și universități de prestigiu din Grenoble, Lyon, Bratislava, Debrecen, Salzburg, Adelaide, Budapesta, Akita – Japonia, Ierusalim, Palmerstone North – Noua Zeelandă, mate-rializate în multe din publicațiile amintite. Membru al societăților de Geologie și Mineralogie din România și al Asociaţiei Interna-ţionale de Vulcanologie (din 1995).

Dr. Simona Petruț

Simbolul și sufletul Clinicii DENTA Sym. Născută în Baia Mare. Absolvent al UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj–Napoca, având o experiență profesională de 25 de ani, competență în radiodiag-nostic maxilo-facial, în implantologie, în homeopatie. Un medic cu extraordinare calități profesionale, preocupată constant de a oferi soluții medicale ce conduc la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților: asigurarea accesibilității la servicii medicale, creșterea rolului prevenției, garantarea calității și siguranței actului medical, inovație.

Posesor a trei brevete de invenții. Numeroase cursuri de protetică, estetică dentară și implantologie, congrese și simpozioane de stomatologie, atât în țară, cât și în străinătate. Are o echipă de medici competenți (stomatologi generaliști, medic ortodont, medic endodont, medici chirurgi, medici dedicați copiilor, precum și asistentă de profilaxie), a căror activitate se bazează pe integritate, respect și grijă pentru pacienți. A crescut lângă un om plin de idei și a învățat multe de la tatăl ei. A crescut învățând că ideile mici duc la descoperiri mari!

A învățat ce înseamnă creativitatea, perseverența, munca și împlinirile ei! Este adepta unor servicii medicale moderne, utilizând metode noi, inovative, de ultimă oră, printr-o investiție continuă, atât în aparatura medicală, cât și în instruirea permanentă a corpului medical. Convinsă că munca în echipă, motivația, continua pregătire profesională și dotările de ultimă generație garantează reușita actului medical. Standarde înalte de profesionalism, o calitate superioară a actului medical, pe lângă tratamentul ideal, redau încrederea și frumusețea zâmbetului.

Prof. Ioan Petruț

O viață cu multe idei. Născut în Târgu Lăpuș. Un nume cunoscut în lumea invențiilor și inventatorilor, maramureşeanul care face parte din rândul celor cu harul descoperirii noului. Până la 25 de ani a realizat 8 invenţii, până la 50 – alte 8 invenţii, iar după pensionare – 24 de invenţii. Premiate la multe saloane de inventică. Un autodidact în multe domenii, reușind să realizeze invenții în domeniul electricității, motoarelor termice, sisteme de siguranță, aparatelor și obiectelor casnice.

Membru fondator al mai multor asociaţii de inventatori din ţară: ASIT, UCIDIC, vicepreşedinte al Societății Inventatorilor din România. Peste 110 medalii, 65 de diplome de excelenţă pentru invenţiile sale la saloane de inventică şi expoziţii naționale și internaţionale: Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Cluj-Napoca, Baia Mare. 3 cupe la Târguri de Invenţii şi Idei practice, Cupa Oscar Popular, medalia Henri Coandă, 44 medalii de aur, 8 de argint, 6 de bronz şi o cupă iraniană.

Înscris în Dicţionarul Inventatorilor Români contemporani şi în Dicţionarul Personalităţilor din România pentru activitatea inventivă şi pentru contribuţia sa la promovarea creaţiei tehnice. Convins că șansa societății românești stă în valorificarea și sprijinirea creativității, pentru a folosi puterea invențiilor.

Arh. Christiana Ene Pienescu

Născută în Târgoviște. A studiat arhitectura și urbanismul la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București/diplomată – master în 1978. Diplomată a cursului “Population et développement”, CEDOR – Centrul demografic ONU în România, București, 1981. Activitate profesională la Baia Mare și București. În martie 1990, înființează la București, împreună cu Mihai Pienescu, biroul de arhitectură “AD5+”.

Din septembrie 1990, activitate în Franța, în diferite agenții de arhitectură și în propriul birou de arhitectură – “AAA – atelier d’architecture et d’aménagement” – Paris. Membră a UAR.  Co-fondatoare a revistei Arhitext. Participă la festivalurile și atelierele organizate de fundația Arhitext. Articole în revistele Arhitectura, Arhitext, Arta, Observator Cultural. Contribuții la “Lexicon de arhitectură și construcții”. Colaborează la RFI – secția română (1995-2000), realizând rubrica săptămânală Holograme, despre arhitectura, urbanismul și peisajul francez.

Expoziții de ceramică în galerii pariziene și lucrări în colecții particulare din România, Franța, Germania, Japonia. Se implică în realizarea și gestionarea primelor grădini partajate (jardins partagées) din Franța.

 Arh. Mihai Pienescu

Născut în București. A studiat arhitectura și urbanismul la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București/diplomat – master în 1978. Participant la ciclul DEA “Le projet architectural et urbain” – Ecole d’Architecture Paris-Belleville, 1993-1994. Între 1978 și 1990, activitate profesională, la Baia Mare și la București. În martie 1990, înființeazã la București, împreună cu Christiana Ene, biroul de arhitectură “AD5+”.

Din septembrie 1990, activitate în Franța. Din martie 1995, are propriul birou de arhitectură – “AAA – atelier d’architecture et d’aménagement” – Paris. Membru UAR și OAR (Ordinul Arhitecților din România) și OA (Ordre des ArchitectesFrance). Co-fondator al revistei Arhitext. Membru al echipelor curatoriale ale trienalelor de arhitectură East Centric și participant la festi-valurile și atelierele organizate de fundația Arhitext. Articole în revistele Arhitectura, Arhitext, Arta, Alternativa, Observator Cultural, Respiro. Contribuții la “Lexicon de arhitectură și construcții”, Editura Tehnică, București, și la volumele editate de fundația Arhitext.

Autorul volumului de eseuri, cronici, comentarii “La un moment dat – de jur împrejurul arhitecturii”. Membru în juriile UAR, OAR (concursuri, anuale/bienale), UAUIM (diplome).

Vasile Jurje

Scenograf, artist plastic, scriitor. Este unul dintre oamenii despre care ar trebui să vorbim mai mult, să-i ascultăm mai mult şi să ştim mai multe despre ei. Un maestru al culorii și al cuvântului. Personalitate polivalentă, clădită pe valori adevărate. O viață dedicată frumosului. O Golgota plină de provocări. Născut la Cicârlău, peregrinând prin țară, apoi întorcându-se acasă, la Cicârlău. Studiază desenul și pictura cu artiști ai Școlii băimărene de pictură: Lidia Agricola, Laszlo Weisz și sculptura cu Vida Gheza.

Începe Facultatea de Arte Plastice la Cluj-Napoca și după doi ani se transferă la București, unde studiază scenografie și pictură monumentală, avându-i ca profesori pe Catul Bogdan și Adam Bălțatu. 35 de ani de scenografie și regie, un periplu de transferuri și colaborări cu teatre din țară: Turda, Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Constanța, colaborând cu  regizori valoroși din epocă. Multe premii pentru scenografie și turnee în Austria, Elveția, Germania, Belgia, Olanda, Italia și alte țări europene. O viață cu culoarea în suflet, o viaţă dăruită frumosului.

La 70 de ani deprinde lucrul cu tastatura calculatorului, iar la 80 de ani se apucă de scris cărţi. Dealtfel, recunoaște că lectura și cărțile l-au salvat atunci când viața l-a încercat. Are la purtător trei arte care înnobilează, făcute cu talent, dăruire şi pasiune. Cu neastâmpărul de a fi altfel decât sunt alţii. Și în ceea ce face, mereu iese învingător. Albumul „Călător în lumea artelor” este o sugestivă și convingătoare sinteză a vieții omului, dăruită artei. Surprinzând timpul și ritmul accelerat al vieții. Călătorie spre descifrarea lumii.

A scris trei cărți și lucrează asiduu la primul său roman, în mai multe volume. Are planuri de viitor. Spune că Raiul mai poate să aștepte, dar dacă ar fi să-și imagineze un „rai” al lui, ar fi acela unde ar putea citi tot ce s-a scris vreodată.

Ion Papuc

De obârşie ardelean şi trăitor o viaţă în Bucureşti, stabilit de puţini ani în Baia Mare, dar și la Cicârlău, printr-o întâmplare biografică. Scriitor, eseist, cunoscător şi iubitor de filozofie. Bun orator. Personalitate polivalentă, clădită pe valori adevărate. Cunoscător al teatrului, eseist remarcabil, autor de cărți remarcabile: Poeme (Cartea Românească, 1978); Scurtă călătorie în Grecia (Cartea Românească, 1982; Foc vegetal, versuri (Ed. Eminescu, 1985); O teorie a libertății azi și alte însemnări (Ed. Eminescu, 1991); Cu fața spre trecut, portrete și ideologii (Ed. Vergiliu, 2005); Litere și filozofie, eseuri (România Press, 2007); Scriitorul de filozofie și alte eseuri (România Press, 2008); Sub zidurile tradiției (Ed. Palimpsest, 2011); Carl Schmitt, conceptele politice (Ed. Lumea Magazin, 2011); Spirit, imagini și înțelesuri (Ed. Mica Valahie, 2016); Eseuri alese (antologie de autor, Ed. Mica Valahie, 2017); Sfârșitul lumii și alte recenzii (Ed. Eikon, 2020); Omul politic (Ed. Grinta, 2023). Traduceri: Ernst Renan, Viața lui Isus; Mari sfinți (prefață, ediția a II-a, Ed. Meditații, 2014); Descartes, Meditații metafizice (Ed. Crater, 1993); Paul Celan, Poeme (traducere în colaborare cu Luminița Graur, Ed. Crater, 1998); Din Corespondența lui Descartes (Ed. Mica Valahie, 2015).

Spune că îi place să scrie mai mult despre cărţile altora. Că îl reprezintă mai bine cărțile altora. Se împrieteneşte cu cartea sau cu autorul ei, încet, încet, până ajunge la esenţă. Mai spunea cândva că Dumnezeu i-a lăsat mai mult timp ca să-și elaboreze personalitatea. A tipărit cărţile altora şi a scris mult despre cărţile altora. Se declară un antimaiorescian, dar în ultimele două decenii a fost colaborator permanent al revistei Convorbiri literare. Crede că e mult mai importantă istoria culturii, decât istoria literară.  Eseurile sale vizează teme de istorie literară, istoria ideilor și probleme generale de estetica artelor, toate abordate dintr-un accentuat unghi filozofic și științific și o abordare critică a culturii contemporane.

A stat în preajma lui Petre Ţuţea, l-a cunoscut bine pe Constantin Noica, a împărtăşit idei cu părintele Stăniloae şi cu părintele Galeriu, i-a cunoscut pe Lucian Blaga, pe Ioan Alexandru… Toți făcând parte dintr-o altă lume, nu din lumea celor mulţi.

Maria-Casandra Hauși

Născută în Baia Mare. Zămislită, crescută şi educată într-o familie de artişti. A prins de la bătrânii locurilor meşteşugul fără vârstă al „Horilor în grumaz”- „Horea Lungă”. Ucenică a şcolii înalte de la Cluj, Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima”, la clasa maeștrilor Alexandru Fărcaș și Gheorghe Roșu. Laureată a Marelui Premiu şi Trofeului „Maria Tănase” (juriu prezidat de Tudor Gheorghe).

A marcat și celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial UNESCO prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat generic „Doina – Horea Lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş”, album în care sunt invitați Nicolae Pițiș și Grupul Iza. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în țară şi străinătate, mărturiseşte că este universul fără de margini, unde și-a găsit casa. Multe colaborări şi proiecte muzicale, cu nume celebre din România și dinafara ei. Semn al recunoașterii valorii sale.

Un proiect recent cu Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”, proiectul Pintea Haiducu, care elogiază memoria rapsodului Nicolae Pițiș. A horit dimpreună cu Bunul Nicolae Pițiș timp de 12 ani, din cei 15 ani petrecuți împreună, fiindu-i mereu alături, îngrijindu-se de sănătatea acestuia.

“Doina, ca gen muzical de sine stătător, înțelesul dat interpretării ei, cât și muzica născută în prezența acesteia, vor avea puterea, în orice moment, să existe în planul sonor alături – dialogând cu alte instrumente muzicale, personalități artistice, ori ca entitate unică distinctă. Căci menirea măreției sale are chipul universalității. Binecuvântat spune Mihai Eminescu: „Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte/Că toate-n lume, toate-s în prezent (…)”. Îndemn, însemn… “Să nu ne uităm Limba Română, nici credința străbună”; “Să nu ne uităm părinții care ne-o crescut, nici pământul pe care ne-am născut”… “Să ne horim horile, să ne luminăm zorile.” ”Doina nu se plânge, Doina nu se văicărește, Doina se mărturi-sește, DEMN, și curajos, Doina nu cade în stare de melancolie… Doina este vie, se viețuiește! Supraviețuiește… Doina colindă, Doina deșteaptă”, este mărturia de credință a artistei.

Prof. univ. dr. Nicolae Suciu

Născut în Bârlad. Portretul pictorului și universitarului Nicolae Suciu este amplu comentat și ilustrat în elegantul album „Oameni de patrimoniu. Nicolae Suciu-65”, editat de Institutul Național de Inventică, Iași. 28 de expoziţii personale, 116 expoziţii de grup în România, peste 100 de expoziţii de grup în străinătate, universitar, membru sau referent, evaluator, în peste 60 de comisii de evaluare a tezelor de doctorat şi acordare a titlului de doctor, om al cetăţii, creator de modele.

Membru al Asociatiei Pictorilor Pasteliști din Spania, al Pictorilor Pasteliști din Polonia, al Uniunii Artiștilor Plastici din România, al Asociaţiei U. A. P. Baia Mare. Sute de picturi reali-zate de Nicolae Suciu au fost prezentate de-a lungul timpului în expoziţii personale, de grup, naționale, internaţionale, lucrările lui fiind răspândite în toată lumea. A publicat cărţi, articole şi studii în reviste de specialitate. A fost și este participant, moderator, organizator şi coordonator în cadrul unor importante sesiuni de comunicări ştiinţifice desfăşurate în ţară şi în străinătate.

În atelierul pictorului, atins de sfințenia luminii, luminează icoana unui Crist răstignit. Crucea este luminată, iar mâna omului dintr-un tablou e numai spirit și spiritul e numai cântec, spunea Gheorghe Pârja la vernisajul expoziției „Pictura – între rigoare și libertate.” În cazul de față, rigoarea este pusă sub semnul credinței: Nimic fără Dumnezeu!, iar libertatea de creație, un fel de a vedea copacii cu ochii vecinului, ori, cum spunea poetul Nichita Stănescu, libertatea este măturătoarea de aer sub aripile păsărilor migratoare. Creatorul nu poate fi niciodată singur, din pricina luminii culorilor.

În Casa memoriei de la Desești stă și astăzi un splendid portret al poetului Nichita Stănescu, semnat de artistul Nicolae Suciu.

Traian Rareș Tuș

Este student la Fizică în cadrul prestigioasei Universități Oxford. Absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, cu media 10, a reprezentat România la multiple Olimpiade Internaționale de Fizică și Astrofizică, întorcându-se de fiecare dată cu cele mai înalte distincții. Pe lângă interesul academic personal, acesta și-a dat mereu silința de a inspira și motiva persoanele din jurul său, în special generația tânără. A creat un curs de astronomie, disponibil publicului larg pe platforma Udemy, având parte de cursanți din peste 30 de țări, de pe toate continentele.

La vârsta de 18 ani, a lansat prima sa carte „Psalmii Ororii – și cum lumea s-ar putea sfârși mâine”. Apărută mai întâi în limba engleză și ulterior tradusă în limba română, cartea concentrează concepte culese și învățate pe parcursul mai multor ani din diverse surse academice și munca susținută înspre realizarea acesteia. Astfel, Traian Rareș Tuș reușește să expună cititorilor adevărul științific din spatele diverselor scenarii apocaliptice, care ne-au măcinat pe fiecare dintre noi măcar o dată în viață. El pornește de la contextualizarea istorică și spirituală a eternei dileme a Apoca-lipsei, iar, pe parcursul a 17 capitole întinse pe 400 de pagini și ordonate în funcție de probabilitatea ca scenariile respective să se manifeste, tânărul autor transmite cititorului un mesaj esențial: nu îți fie frică, rămâi curios!

Este de părere că împreună putem schimba lucrurile în bine, prezentându-și această perspectivă a generației sale în fața unor mulțimi de oameni, precum cea de la reputatul eveniment TED Baia Mare. În prezent, se bucură de oportunitățile pe care i le oferă Universitatea Oxford, la cel mai înalt nivel academic, și lucrează înspre a contribui la dezvoltarea tehnologică a societății în care trăim și a face cât mai mult bine celor din jur. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, spune despre Traian Rareș Tuș, în prefața cărții, că este un tânăr la care intuiește introspecția, puterea de analiză, capacitatea de a-și asuma un rol în viitorul omenirii.

Mihnea Alex Tuș

Este fratele mai mic al lui Traian, elev tot în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, cu performanțe la fel de impresionante ca cele ale fratelui său. Spre deosebire de Traian, însă, Mihnea prezintă un interes extraordinar pentru istorie, îmbinat cu pasiunea pentru religie și geografie. Se documentează în mod constant din proprie inițiativă, lăsând la o parte alte obiceiuri tipice poate vârstei și dând dovadă de o maturitate deosebită.

Este capabil să poarte conversații erudite în aproape orice domeniu și impresionează prin deschiderea spre acumularea de noi informații și extinderea culturii sale generale. Mihnea excelează și în alte arii de activitate, precum fizica și engleza, participând, la rândul său, la diferite olimpiade și concursuri. Dorința sa de cunoaștere este cea mai pură, însă la fel este și dorința de a ajuta oamenii. Acesta este în prezent membru activ al clubului de voluntariat Interact Abstract Baia Mare, participând și coordonând diverse proiecte de impact pentru comunitatea locală și nu numai.

Un exemplu impresionant îl constituie chiar ajutorul oferit fratelui său, Traian, în contextualizarea istorică a unora dintre scenariile abordate în carte. În general, Mihnea este o persoană ambițioasă și serioasă în tot ceea ce face, care, după spusele lui Traian, are calități care le întrec pe ale lui și un potențial chiar mai presus. Deși diferit de fratele lui în multe aspecte, dorința tânărului este aceeași – de a avea un impact pozitiv cât mai semnificativ, în propriul fel.

Dr. Călin Terțan

Născut în Baia Mare. Absolvent al Facultății de medicină veterinară. Chiar dacă și-a iubit profesia, după niște ani s-a reori-entat. Realizează filme documentare, iubește lectura și cărțile, are o librărie… Adică face ce îi place și ce îi spune inima să facă! Îi plac ideile frumoase, îi place să-l caute pe Dumnezeu, dar nu-i displace viața în toată splendoarea ei. Este realizatorul filmului documentar ”Moartea… punct sau virgulă?”, care a avut un succes răsunător: În 2021, filmul a fost înscris la Festivalul Astra de la Sibiu, în compania a încă 3.000 de filme, a fost selectat între primele 20, ajungând în finală.  Mai apoi, a câștigat premiul I la Festivalul Internațional de Film din Elveția, categoria documentar.

A urmat cel de-al doilea film – Reîntoarcere. Ideea i-a venit în minte atunci când realiza Moartea… punct sau virgulă. Un alt subiect din zona metafizică. Subiectele delicate și incomode par să devină specialitatea lui Călin Terțan. Fiindcă va urma cel de-al treilea film: «0,1%». Toate cele trei filme  vor compune «Trilogia speranței». Dacă primul film dezvoltă ipoteza vieții după moarte, cel de-al doilea vine cu ipoteza eternei reîntoarceri, iar al treilea propune ipoteza potențialului miraculos al omului de a rezolva marile probleme de sănătate cu care se confruntă. Omul trebuie să învețe să-și lase mintea să se relaxeze, să fie atent la semnele pe care i le trimite Universul. Să înțeleagă semnele importante ale Universului.

Dr. Corina Terțan

Născută în Sibiu. Un medic de familie iubit și apreciat de pacienți. Cu multă expertiză profesională. A învățat de la soțul ei că nu e bine să te blochezi în proiectul inițial. Și a deprins înțelep-ciunea de a vedea viața și dincolo de corpul fizic. Un om cu o conștiință trează dezvoltă și o conștiență corporală, care este activată și în sincronicitate perfectă cu ciclurile Vieții și ale Corpului. A înțeles cuvintele Sfântului Augustin: ”nu căutați adevărul, lăsați adevărul să vă găsească pe voi”.

I-au stat alături și personalități cu care au lucrat la documentare: profesorul Dumitru Constantin Dulcan, actorul Dorel Vișan, conf. univ. dr. Ionel Mohîrță, prof. univ. dr. Matei Georgescu. Au fost multe nopți în care, împreună cu Călin, au vizionat filmările, decupând fiecare idee care merita să se regăsească în filme, iar acestea să aibă un început, un apogeu, un final. Unul plin de speranță: conștiența noastră nu se sfârșește o dată cu sfârșitul nostru fizic. Trăiri extrem de profunde. Decizii asumate, satisfacția că oamenii încep să înțeleagă și ce este dincolo de lumea reală. În ceea ce privește lumea medicală, pare că suntem la nivelul copilăriei în ceea ce înseamnă relația știință-spirit. Ar trebui să ne întindem antenele mai bine, să recepționăm și să înțelegem ce vine din conștiința universală, pentru a ridica puțin ceața.

Viața este o călătorie de descoperire și auto-reflecție, iar puterea noastră interioară și lumina sufletului sunt instrumentele noastre cele mai prețioase în fața incertitudinii. Fiecare obstacol este de fapt o oportunitate de învățare. Universul nu-ți va da niciodată o provocare pe care sufletul tău nu o poate depăși, crede dr. Corina Terțan.