PUTEREA VINDECĂTOARE A NATURII

Cartea este rezultatul proiectului SĂNĂTATE DIN NATURĂ,  manageriat de doamna Viorica Pârja și realizat împreună cu colegele Romelia Szabo și Iaela Mărieș, sub patronajul Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor, în parteneriat cu Trifolia  și TV Plus Maramureș, susținut de consorțiul nostru organizațional format din următoarele instituții academice și comunitareMulticultural Business Institute, Institutul pentru Dezvoltare Umană și Comunitară, Platforma Națională „Valori Românești” .

Așa cum recunoaște dna Viorica Pârja: <Natura este locul perfect către liniștea interioară. Dacă vrei să afli cine ești, stai aproape de natură. Nu te va dezamăgi niciodată. Timpul petrecut în natură nu e niciodată o pierdere de vreme. Să fim recunoscători pentru darurile naturii și să învățăm să ne regenerăm asemeni ei.

Recitind informațiile din această carte, cu atâtea daruri ale naturii, am ajuns să o personific. S-o văd ca pe o zână bună și să fiu mai atentă la puterea ei de vindecare, să-i apreciez plantele vindecătoare, și să înțeleg că dacă îți iei aliat simplitatea și bogăția ei, nu-ți lipsește nimic. Te bucuri de viață, de liniște, de armonie.

Răsfoiți această carte și îmi veți da dreptate. Niciodată să nu-i subestimați puterea de vindecare. Însuși Hipocrate, vorbind despre sănătate, spunea că aproape toți ne naștem cu ea, dar puțini știm să o prețuim. Asociată cu natura, sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă oamenilor. Cu tot ce are, natura l-a ajutat pe om, încă de la primele comunități, să se vindece.>

Cartea a rezultat din prelucrarea transcripturilor a 30 + emisiuni de televiziune, având ca participanți16 persoanlități de seamă, din diverse colțuri ale țării, profesioniști apropiați de lumea naturii: psihologi, medici, nutriționiști, terapeuți, artiști, antrenori :

  1. Viorica Pârja
  2. Carmen Nonn
  3. Camelia Papuc
  4. Dana Lucăcel
  5. Florentina Timar
  6. Gheorghe Țibuleac
  7. Ioana Harmath
  8. Iaela Mărieș
  9. Lea Bobu
  10. Larisa Dumbravă
  11. Mihaela Cozma
  12. Mihaela Donisă
  13. Mirela Gîț
  14. Maria Radu Duicu
  15. Romelia Szabo
  16. Tudor Ilie

Realizatoarele emisiunii ne mărturisesc: <Emisiunea Sănătate din natură a fost o mare provocare și pentru noi. Romelia Szabo și Iaela Mărieș au adus alături de ele în emisiune colaboratori cu probitate profesională, cu aceleași convingeri și pasiuni  asemănătoare. Teme noi, invitați diferiți, abordări diverse. Și concluzii pe care le uităm adesea: sănătatea este baza tuturor virtuților, și morale, și sociale, iar ele nu mai pot fi utile atunci când omul nu e sănătos.

Omul sănătos le vrea pe toate, dar, când se îmbolnăvește, vrea doar sănătate. Iar sănătate nu înseamnă doar absența bolii. Un organism sănătos este camera de oaspeți a sufletului.

Terapia naturistă, oricât ar părea de simplă şi uşor de practicat, nu se substituie actului medical riguros fundamentat şi nu minimalizează rolul şi importanţa medicului în precizarea diagnosticului şi în stabilirea, cu rigurozitate, a schemei de terapie personalizată a bolii acestuia.

Pentru a nu compromite medicina naturistă, însă, este strict necesar ca aceasta să fie practicată cu competenţă şi profesionalism, încurajând colaborarea medicală interdisciplinară, precum şi parteneriatul medic- pacient-terapeut, o echipă necesară actului medical, în beneficiul pacientului.>

***

Cartea a apărut la Editura Napoca Star, în 2024 și poate fi comandată de aici

***

Echipa de proiect mulțumește Editurii Napoca Star și domnului director Dinu Ureche, care, așa cum spune și motto-ul editurii, din dragoste pentru carte ne-au fost alături timp de 8 ani sprijinind peste 200 de programe editoriale ale noastre, toate vizând promovarea valorilor românești, deopotrivă a tinerilor și a adulților care pot constitui modele de urmat prin contribuțiile lor la progresul științei, culturii și vieții sociale.