Povestiri sub felinar

Povestiri sub felinar

Proiectul a fost realizat sub conducerea doamnei Daniela Floroian, (membră a Academiei) în baza parteneriatului dintre Academie și televiziunea Alba-Carolina TV, (din Alba Iulia) cu participarea a 6 personalități de talie națională și internațională, care au făcut cinste României și valorilor noastre pe diverse meridiane ale lumii, în domenii precum: educație, știință, cultură, sport, artă, promovarea imaginii și valorilor naționale, conservarea și transmiterea patrimoniului cultural și așa mai departe.

Proiectul s-a finalizat cu volumul intitulat: „Excelență și valoare – 12 dialoguri cu personalități de excepție din România” care poate fi citit, descărcat și împărtășit/distribuit (gratuit) către orice membru al comunității, de pe site-ul nostru, în format electronic, sau poate fi consultat (în format tipărit) în bibliotecile universitare și județene din marile orașe ale țării.

Calde mulțumiri adresăm următoarelor personalități implicate:

1. Nicolae Manolescu – critic și istoric literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România.

 

 

2. Aurel Pantea – poet și critic literar român, publicist și cadru didactic universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1990 este redactor-șef al revistei „Discobolul” din Alba Iulia, a creat și a condus în calitate de președinte Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România. A fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” Opera Omnia și cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

3. Flaviu George Predescu – poet, eseist și romancier. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2012 și redactor la revista Luceafărul de dimineață și la ziarul online DC News. Este corespondent la România literară și Literatura de azi și câștigătorul mai multor premii acordate de Uniunea Scriitorilor, revistele Acasă și Discobolul. În 2017 a primit Premiului „Călătorul” pentru Debut în Roman și a fost câștigător ex aequo al Premiului „Romanul Anului” 2017–2018 pentru romanul „Perechea dragoste, perechea moarte”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România. Actualmente este cercetător la Biblioteca Centrală Universitară și cadru didactic universitar.

4. Ștefan Popa Popa’s – Popa’s este primul român din cartea „Guiness” (Ediția Filippines). La vârsta de 14 ani a publicat primul său desen animat în singura revistă de umor disponibilă în România sub regimul lui Ceaușescu și începe să participe cu expoziții la saloane naționale și internaționale. Datorită călătoriilor în Franța, facilitate de domnul Henry Coursaget, președintele Festivalului de la Confolens, el descoperă desenul universal și își începe perioada profesională. În 1990 câștigă o bursă UNESCO și publică primul album satiric de artă grafică. Se întâlnește și lucrează cot la cot cu mari artiști precum: Salvador Dali, Jerry Robinson (autorul lui Superman și Batman), Vasquez De Sola, Plantu, Emerson, La Palma, Tim, Morchoisne. La Festivalul internațional de desene animate de la Saint-Esteve (Franța), el bate recordul mondial de rezistență (timp de 10 zile și 10 nopți desenează 1527 de portrete în culori) și pe 17 octombrie 1995 reușește să bată recordul mondial de viteză care aparținea belgianului Emile Robin (106 desene animate într-o oră), desenând 131 de desene animate într-o oră și, prin urmare, este declarat cel mai rapid desenator din lume; această înregistrare a fost omologată în Guiness Book din Filipine. La același festival, el reușește să-și bată propriul record realizând 2772 de desene animate în culori în 10 zile și 10 nopți și obține voturile publicului francez și ale turiștilor care au venit la Festivalul Internațional de la Saint-Esteve. Datorită tuturor acestor rezultate este recompensat cu titlul de „Best Man Baixa nom Briale”. În calitate de președinte de onoare al Asociației Cartoonistilor din România, el organizează toate saloanele profesionale din România. A înființat primul Muzeu al Cartoonului Românesc la Castelul din Macea (Arad). Portretul lui Dali, semnat Popa’s 95, este inclus în catalogul de la Muzeul Salvador Dali. Cu ocazia aniversării a 80 de ani a revistei de umor „Canard Enchaine”, a fost invitat la Sierre, în Elveția și la Forte dei Marmi, în Italia. A fost de asemenea invitat de Hassan al doilea, Regele Marocului, la Curtea Regală Bab Rouah, în 1997 și la Festivalul Beethoven, Ringstrasse Galery, Viena, Prater, 1998. A fost caricaturistul oficial al Jocurilor Olimpice de vară din 1996 din Atlanta. Colaborează ca profesor la Universitatea Vest din Timișoara și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Uniunii Artiștilor Plastici Profesioniști.

5. Nicolae Danciu – medic, directorul Clinicii de stomatologie „Danciu” din Sebeș, una dintre cele mai moderne din România. Este nepotul marelui etnograf român Ovidiu Bârlea și al monseniorului Octavian Bârlea.

 

 

6. Daniela Vlădescu – soprană de renume mondial, cântăreață de operă și operetă și interpretă de multiple genuri muzicale (precum muzică jazz, vocal simfonică, romanțe, muzică ușoară și altele), actualmente manager al Teatrului național de operă și balet “Oleg Danovski” din Constanța.

 

 

Alba Carolina TV este televiziunea regională a Ardealului istoric, emițând deopotrivă online cât și în rețelele de cablu, cu acoperire în zona urbană și rurală pe întreg teritoriul următoarelor județe: Alba, Cluj, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Echipa mulțumește partenerilor noștri care au susținut financiar realizarea proiectului: dlui Dr. Daniel Metz și companiei NTT DATA Romania, sponsori principali ai Academiei Elitelor Modelelor și Valorilor, promotori ai emancipării sociale și redresării morale a societății românești, susținători ai mediului educațional și științific precum și activităților profesioniștilor din aceste domenii, puse în slujba dezvoltării comunitare.

Mulțumim de asemenea Editurii Napoca Star și domnului director Dinu Ureche, care, așa cum spune și motto-ul editurii, din dragoste pentru carte ne-au fost alături timp de 6 ani sprijinind peste 140 de programe editoriale ale noastre, toate vizând promovarea valorilor românești, deopotrivă a tinerilor și a adulților care pot constitui modele de urmat prin contribuțiile lor la progresul științei, culturii și vieții sociale.